Játéktér 2020. 3. / Rezumate

Játéktér 2020. 3. / Rezumate

TEATRUL MEU DE PĂPUȘI

Annamária Kófity: Impresii mărunte despre clovni
Annamária Kófity este actor-păpușar la Compartimentul de Păpuși „Brighella” al Teatrului de Nord din Satu Mare. Eseul ei prezintă lecțiile desprinse din ultimele repetiții de dinaintea pandemiei. Creatorii spectacolului nonverbal Apró néni és a nagyra nőtt Búbánat („Mătușa Mică și Tristețea cea mare”) se inspiră foarte mult din modul de existență al clovnului. Autoarea abordează și modul în care ne putem înveseli reciproc, atât pe scenă, cât și în viață.

Zsuzsa Ozsváth: Teatru (de păpuşi) în 3D. Mic eseu despre viaţa actorilor păpuşari din Oradea
Următorul paragraf rezumă foarte bine eseul autoarei care lucrează la Trupa „Lilliput” din Oradea: „Cum privesc un spectacol dacă nu am nicio legătură cu acesta, dacă îi proiectez afișul, dacă mă ocup de PR-ul lui prin presă, dacă sunt asistent sau dacă joc în spectacol (de fapt, atunci nu-l privesc, sau, cel puțin, nu-l privesc din auditoriu), dacă mă îngrijorez împreună cu actorul care se împiedică pentru că pe scenă s-a introdus o cutie cu zece centimetri mai încolo și cum îmi privesc viaţa după ce am privit viaţa teatrală.”

Réka Hegyi: Eu şi teatrul de păpuşi. Reportaj subiectiv despre teatrul de păpuşi din Cluj
În vara și toamna anului 2020 a avut loc o dezbatere în presa transilvăneană, legată de Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj, cu secţie română și maghiară, deoarece câţiva foști directori ai secţiei maghiare și-au exprimat nemulţumirea faţă de gesturile repetate, considerate exclusiviste, ale directorului general român. În legătură cu acest caz, autoarea noastră, Réka Hegyi, își evocă vechile experienţe legate de teatrul de păpuși clujean, de care a avut parte ca angajată a instituţiei, la secretariatul literar, dar și în calitate de critic de teatru de păpuși. În opinia ei, Teatrul de Păpuși „Puck” a fost întotdeauna frământat de probleme grave. În același timp, autoarea își exprimă speranţa ca trupa maghiară actuală va reuși să își ridice activitatea din cadrul instituţiei la un nivel profesional superior și să îi confere o atmosferă mai plăcută, deoarece, în orice caz, copiii merită acest lucru și, ca rezultat, spectacole de teatru de păpuși de o calitate mai înaltă.

Ildikó Patka: Imagine găsită / Ecce homo. Păpuşa ca reflecţie – sentimentul de viață al unui actor-păpuşar al Teatrului de Păpuşi din Cluj
Ildikó Patka este actor-păpușar la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj. Minieseul ei, inspirat de o fotografie a spectacolului Én vagyok Pinokkió (Eu sunt Pinocchio), se bazează pe ideea rudeniei dintre marionetă și caricatură, pe lângă care subliniază și faptul că, deseori, însuși actorul-păpușar este o marionetă trasă pe sfoară de administrația teatrului, însă, cu toate acestea, teatrul de păpuși ne poate ajuta să ne trăim viața.

Katalin Deák: „Cine trece peste muntele din sticlă” – interviu cu Emőke Lukács
Emőke Lukács este actor-păpușar și directoarea Atelierului de Păpuși „Udvarhely” din Odorheiu Secuiesc. În cadrul interviului, ea povestește despre anii petrecuţi la Teatrul de Păpuși „Cimborák” din Sfântu Gheorghe și despre importanţa ieșirii ocazionale dintre zidurile închise ale teatrului, punându-ne întrebarea dacă avem, într-adevăr, o idee despre societatea despre și pentru care, teoretic, jucăm teatru. Pe lângă aceste subiecte, Emőke Lukács a mai discutat cu reporterul Katalin Deák, editor al revistei Spaţiu de Joc, și despre activitatea și obiectivele Atelierului de Păpuși „Udvarhely”, precum și despre rolul teatrului de păpuși în cadrul societăţii.

Ildikó Novák: Schimbarea structurală în arta teatrului de păpuşi al secolului XX
Pornind de la date referitoare la istoria teatrului de păpuși, studiul urmărește evenimentele definitorii ale secolului XX, care au condus la cristalizarea formelor structurale și de reprezentare definitorii pentru arta păpușarilor (arta animației) din zilele noastre. Pornind de la identificarea structurilor de bază ale artei păpușarilor, autoarea trece în revistă aspecte legate de istoria europeană a marionetelor, după care, prin inventarierea diferitelor școli de păpușari care funcționează în sistemul academic, prezintă inclusiv transferul și înrădăcinarea cunoștințelor legate de arta teatrului de păpuși, păstrată timp de secole în mediul familial.

Mircea Eliade: Frînghii şi marionete
În volumul de studii Mefistofel și androginul, capitolul Frînghii și marionete, Mircea Eliade (1907-1986), istoric al religiilor, scriitor de nuvele fantastice, filosof și profesor universitar de origine română, prezintă exemple miraculoase ale unității și coeziunii din lume, prin exemple inspirate din filosofia orientală, șamanism și fachirismul indian. În textul tradus în limba maghiară de Ildikó Novák, autorul urmărește modul în care sfoara (șnurul) apare la diferitele popoare naturale și în culturile non-europene, rolul de legătură al acesteia în contextul explicației legăturii dintre existența umană și lume, precum și funcția marionetei ca metaforă folosită pentru înțelegerea relațiilor dintre individ și zei.

ÎN SALA DE AȘTEPTARE

Zsolt Csepei: î.n.s.a.la.d.e.a.ş.t.e.p.t.a.r.e.a.l.u.i.g.o.d.o.t – o scurtă istorie a primului deceniu al Váróterem Projekt [Proiectului Sala de Aşteptare], din sursă sigură
Prima trupă de teatru independent în limba maghiară din Transilvania, Váróterem Projekt [Proiectul Sala de Așteptare] sărbătorește zece ani de la înfiinţare. Chiar dacă ei înșiși sunt reticenţi în privinţa etichetelor, totuși, membrii proiectului sunt primii creatori de teatru maghiar independent de la noi. Unul dintre membrii fondatori ai trupei de teatru, Zsolt Csepei, evocă cei zece ani care au trecut. Textul prezintă Clujul anilor 2010, tinerii absolvenţi care au visat un teatru printre ruinele „orașului-comoară” și modul în care clădirile dărăpănate au putut deveni spaţii primitoare pentru public. De asemenea, autorul reflectează și asupra căutării continue a metodelor de lucru, a capcanelor managementului teatral și a viitorului trupei independente.

Krisztina Kiss: „Despachetez, undeva foarte departe de aici” – interviu cu actriţa Maya Sebők
Maya Sebők a fost membru al trupei Váróterem Projekt [Proiectul Sala de Așteptare], iar din ianuarie 2020 își continuă cariera ca liber-profesionist. În același timp, ea se ocupă cu promovarea tinerelor talente, dar și cu „cartografierea” propriei personalităţi creatoare. Reporterul Krisztina Kiss a întrebat tânăra creatoare de teatru, deseori considerată „o ciudată”, despre anii petrecuţi în Váróterem Projekt, despre independenţă, mutare și chiar despre trecerea timpului.

Andrea Zsigmond: „Fiecare este mânat de altceva” – interviu cu actriţa Emese Simó
În cadrul interviului realizat de Andrea Zsigmond, actriţa Emese Simó relatează despre anii ei de studenţie din Cluj, rolurile asumate în cadrul lui Váróterem Projekt [Proiectului Sala de Așteptare] și despre anii petrecuţi la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara. Interviul abordează inclusiv aspecte legate de diferenţele dintre teatrul independent și teatrul de repertoriu, de începuturile carierei ei actoricești și de căutările de drumuri din prezent.

Johanna Bertóti: Varjú Karcsi („Carol, mica cioară”)
Piesa de teatru pentru copii, cu versuri și muzică, a lui Johanna Bertóti invită cititorii într-o școală de muzică, populată de păsări cântătoare și mai puțin cântătoare. Spaţiul este unul imaginar și ludic, însă problemele, întrebările și îndoielile personajelor nu diferă de cele ale copiilor de dintotdeauna, în măsura în care spaţiul școlii evocă mediul pedagogic familiar multora, oarecum lipsit de flexibilitate, autoritar și prea puțin interesat de elevi.
Cu toate acestea, textul lui Bertóti nu are un caracter critic rigid, ci, mai degrabă, selectează aspecte disfuncţionale din relaţiile dintre părinţi și copii, dascăli și elevi, precum și dintre elevi. Personajul principal, Varjú Karcsi („Carol, mica cioară”), înscris la Școala de Muzică Schuhubert în speranța unei cariere de cântăreț, încurajată și de părinţii săi, este exmatriculat la final din cauza unei năzbâtii, între timp asistăm însă și la legarea unei relaţii autentice de prietenie între copii. Piesa a fost pusă în scenă sub forma unui spectacol de teatru educațional de către trupa de teatru independent Váróterem Projekt [Proiectul Sala de Așteptare] în regia lui Andrej Visky și a avut premiera în data de 10 septembrie 2020, în spaţiul cultural clujean independent ZUG, urmând ca în continuare să fie jucat în medii școlare.